Există o bătălie tăcută care se duce în spatele oricărui dosar, oricărei hotărâri judecătorești și oricărui complet de judecată din România. Nu e vorba despre avocați și procurori. E vorba despre cuvinte — mai exact, despre minciunile care circulă nestingherit în spațiul public și care, zi după zi, sapă la temelia unui sistem pe care democrația nu poate exista fără el.
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție a ridicat această problemă în fața celor mai înalți magistrați din Uniunea Europeană, reuniți la Conferința Rețelei Președinților Curților Supreme de Justiție. Un for european de referință, unde liderii sistemelor judiciare naționale schimbă nu doar experiențe, ci și semnale de alarmă. Și semnalul transmis din partea României a fost cât se poate de clar.
Dezinformarea, armă îndreptată împotriva instanțelor
Informațiile false despre actul de justiție nu sunt un fenomen nou. Totuși, amploarea pe care au căpătat-o în ultimii ani — accelerată de social media și de interese politice bine articulate — a transformat dezinformarea într-o amenințare structurală. Cetățenii care consumă zilnic știri distorsionate despre judecători, dosare sau sentințe ajung să nu mai aibă încredere în nicio hotărâre judecătorească, indiferent de temeinicia ei.
Ceea ce surprinde, însă, nu este existența unor critici la adresa justiției — orice sistem democratic trebuie să suporte scrutinul public. Surprinzătoare este metodicitatea cu care narativele false sunt construite și diseminate, cu scopul explicit de a delegitima instanțele. Nu e vorba de opinie, ci de manipulare.
De altfel, tema nu a fost una marginală la conferința europeană. Independența sistemelor judiciare față de presiunile politice și mediatice a dominat dezbaterile, tocmai pentru că mai multe state membre se confruntă cu presiuni similare. România nu este un caz izolat — dar nici un exemplu de bune practici în gestionarea acestor provocări.
Presiunile politice și fragilitatea echilibrului instituțional
Dincolo de dezinformare, conferința a adus în discuție un subiect la fel de sensibil: presiunile exercitate asupra instanțelor. Acestea pot îmbrăca forme variate — de la declarații publice ale unor oameni politici care comentează dosare în curs, până la tentative legislative care vizează modificarea statutului judecătorilor sau a procedurilor de numire în funcții cheie.
România a trecut prin astfel de episoade tensionate. Memoria colectivă instituțională a sistemului judiciar păstrează urme ale perioadelor în care independența magistraților era pusă sub semnul întrebării prin mecanisme formale sau informale. Că aceste presiuni nu au dispărut complet este un adevăr pe care puțini dintre actorii politici au curajul să îl recunoască public. Reprezentanta ÎCCJ l-a spus, totuși, în fața Europei.
Sunt de urmărit și evoluțiile din plan legislativ intern, acolo unde modificările aduse organizării judiciare au generat, în repetate rânduri, îngrijorare atât în rândul magistraților, cât și al organizațiilor europene de monitorizare. Puteți urmări contextul politic mai larg și pe Top10Stiri, unde subiectele de interes național sunt centralizate și urmărite constant.
Ce mai poate salva încrederea cetățenilor în justiție?
Întrebarea nu este retorică. Este, de fapt, miezul problemei pe care șefa ÎCCJ a pus-o pe masa Europei. Cum reconstruiești încrederea publică într-un sistem lovit de dezinformare sistematică? Transparența instituțională ajută — dar nu este suficientă atâta vreme cât mesajele clare ale instanțelor sunt înecate în valul de fake news.
Răspunsul nu vine nici de la o singură instituție. Magistratura, societatea civilă, presa responsabilă și clasa politică sunt, deopotrivă, responsabile pentru climatul în care justiția funcționează sau eșuează să funcționeze. Mai mult decât atât, educația juridică a cetățeanului — capacitatea lui de a înțelege ce face un tribunal și de ce — rămâne un instrument prea puțin folosit.
Conferința de la nivel european nu a produs soluții-minune. A produs ceva mai valoros: recunoașterea comună a problemei și angajamentul de a o aborda coordonat. Un pas mic — dar, în diplomația judiciară, adesea decisive sunt tocmai pașii mici, consecvenți.
Totodată, cei interesați de dinamica instituțională din România pot consulta și articolul despre contestația PNL la CCR privind numirea unui politician controversat, un alt episod care ilustrează tensiunile dintre politic și instituțiile statului.
Justiția nu poate fi puternică dacă cetățenii nu o cred puternică. Iar credința nu se construiește prin decrete — ci prin fapte, comunicare onestă și, mai ales, prin tăcerea minciunilor care o subminează.