Maria Ţaga 1 live Publicat: 20.01.2026 17:22
Cristina, o fetiță de șase ani, este singura supraviețuitoare a unei familii care se afla într-unul dintre trenurile care s-au ciocnit lângă Cordoba, în localitatea Adamuz, scrie El Mundo. Familia ei se întorcea acasă în Aljaraque după ce vizitase Madridul, asistând la meciul Real Madrid – Levante UD și vizitând stadionul Santiago Bernabéu.
FOTO: X @Sandra Romandia
O fotografie cu familia pe băncile stadionului a fost folosită de rude pe rețelele de socializare pentru a încerca să-i localizeze după accident.
Primarul orașului Aljaraque, Adrián Cano, a descris supraviețuirea fetiței drept un „miracol”. Cristina a suferit doar zgârieturi, vânătăi și câteva copci la cap. Rapoartele indică că micuța ar fi fost aruncată printr-o fereastră în timpul impactului și a fost găsită ulterior rătăcind printre epava trenurilor.
Restul familiei nu a avut aceeași soartă: tatăl ei, José Zamorano, fratele ei de 12 ani și un văr în vârstă de 25 de ani au fost identificați printre victime. Mama, Cristina Álvarez, este încă dispărută, însă autoritățile au confirmat că nu se numără printre supraviețuitorii salvați.
Tragedia a zguduit comunitățile din Aljaraque și Punta Umbría, orașul natal al mamei. Familia era cunoscută și apreciată, fiind proprietarii unei afaceri cu utilaje agricole, a unui magazin de haine pentru copii și a unui food truck.
Ambele consilii locale au declarat trei zile de doliu oficial, iar Primăria Aljaraque a înființat o echipă de psihologi disponibili 24 de ore pentru a sprijini familia. Primarul orașului Punta Umbría, José Carlos Hernández Cansino, a declarat că municipalitatea este „complet devastată” în timp ce procesul de identificare a victimelor prin teste ADN continuă.
Maria Ţaga Citește mai multe despre: accident feroviar
Vezi articolul la: Adevarul
Teheranul a transmis un mesaj ferm în contextul noilor amenințări venite din partea administrației americane.…
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj plin de semnificație după…
Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a ieșit public cu o declarație puternică după…
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat oficial desemnarea lui Roman Gofman în funcția de…
Câmpurile întinse de orez, pregătite pentru recoltare, stau nelucrare. Fermierii din una dintre cele mai…
Timp de aproape 16 ani, Viktor Orbán a dominat scena politică ungară cu o mână…