Tragedie într-un tren din Germania: Un controlor a fost ucis de un călător fără bilet

  • Home
  • Știri Externe
  • Europa
  • Tragedie într-un tren din Germania: Un controlor a fost ucis de un călător fără bilet

Tragedie într-un tren din Germania: Un controlor a fost ucis de un călător fără bilet

Narcis Ghiurca 1 live Publicat: 05.02.2026 07:55

Un controlor de tren a murit miercuri, 4 februarie, în Germania, după ce a fost lovit de un pasager care călătorea fără bilet. Sindicatul feroviar din țară a cerut prezența personalului de securitate în tren.

FOTO: EPA-EFE

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost lovit violent în cap de pasagerul pe care încerca să-l dea jos din din tren după ce a observat că acesta nu avea bilet, luni, la Landstuhl, lângă Kaiserslautern (vest), scrie Agerpres.

El a murit miercuri din cauza rănilor suferite, potrivit Deutsche Bahn.

„Aceasta este o zi neagră pentru toţi lucrătorii feroviari din ţară”, a subliniat directoarea companiei, Evelyn Palla, denunţând numărul tot mai mare de acte de violenţă care vizează personalul.

Vezi mai multe articole.

Sindicatul feroviar EVG, la rândul său, a cerut prezenţa personalului de securitate la bordul trenurilor.

Agresorul, în vârstă de 26 de ani, a fost reţinut şi plasat în arest preventiv, a informat Parchetul.

Narcis Ghiurca Citește mai multe despre: germaniatren


Vezi articolul la: Adevarul