Maria Ţaga 1 live Publicat: 11.02.2026 20:55
O femeie din Italia, cu un salariu de 1.200 de euro, a fost șocată să primească două facturi uriașe la apă, în valoare totală de 55.469,88 de euro, de la compania Arca, care deține concesiunea serviciului integrat de apă, relatează „Il Resto del Carlino”. În mod normal, factura ei pentru șase luni era de doar câteva sute de euro.
FOTO: Arhivă
Facturile erau detaliate astfel: 29.650,39 euro și 25.819,49 euro. Femeia, care locuiește singură într-o casă din regiunea Reggio Emilia, a contactat imediat compania, trimițând mesaje și sunând la birouri pentru clarificări, dar fără rezultat. Ulterior, ea a apelat la o asociație de protecție a consumatorilor, pentru a rezolva situația.
Inspecțiile au relevat că facturile exorbitante erau cauzate de o „scurgere ascunsă” în instalația de apă.
„O factură ca aceasta nu putea fi decât o greșeală: apă în valoare de 55.000 de euro este suficientă pentru a umple mai multe bazine olimpice, iar femeia locuiește singură într-o casă individuală”, a explicat Lucia Lusenti, coordonatoarea asociației pentru Reggio Emilia.
După identificarea scurgerii, femeia a intrat într-un proces de mediere cu Arca, iar facturile ei au fost reduse cu peste 90%. În plus, a avut acces la un „fond de pierderi”, care a acoperit o parte din cheltuieli.
Maria Ţaga Citește mai multe despre: italia
Vezi articolul la: Adevarul
După decenii în care a funcționat ca un adevărat paradis fiscal pentru titanii tehnologiei, statul…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descoperit marți sume importante de bani în numerar în…
Un incident șocant a avut loc la renumita Grădină Zoologică Schönbrunn din Viena, Austria, după…
SecureIT Solutions a publicat un ghid practic dedicat modelului de securitate Zero Trust, destinat întreprinderilor…
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy…
Patru astronauți devin cel mai urmărit echipaj spațial de la misiunile Apollo încoace, odată cu…