Categories: Știri

Mihai Neșu, împovărat de biruri: fundația sa trebuie să plătească impozite de 36.000 euro. „Vreau să cred că domnului Bolojan i-a scăpat această decizie”

  • Home
  • Știri Interne
  • Societate
  • Mihai Neșu, împovărat de biruri: fundația sa trebuie să plătească impozite de 36.000 euro. „Vreau să cred că domnului Bolojan i-a scăpat această decizie”

Video Mihai Neșu, împovărat de biruri: fundația sa trebuie să plătească impozite de 36.000 euro. „Vreau să cred că domnului Bolojan i-a scăpat această decizie”

Cornelia Mazilu 1 live Publicat: 16.01.2026 22:13 Ultima actualizare: 16.01.2026 22:39

Mihai Neșu susține că fundația pe care o conduce trebuie să plătească 36.000 de euro pe an impozitul pe clădiri, după eliminarea scutirilor fiscale pentru persoanele cu dizabilități. „Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat”, spune acesta. 

Mihai Neșu Foto: Radio ZU

Fundația condusă de fostul fotbalist se ocupă în prezent de aproximativ 140 de copii și 30 de adulți care urmează programe de terapie, având și liste de așteptare pentru noi beneficiari. Pentru clădirea fundației trebuie să achite impozite de 3.000 de euro pe lună, respectiv 36.000 de euro pe an. 

Eliminarea scutirilor fiscale face, însă, mai dificilă susținerea activităților fundației și riscă să pună presiune financiară pe cei care beneficiază de programele de recuperare.

„Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite. Ne-am asumat responsabilitatea să avem grijă de copiii cu dizabilități și ne-am dorit un loc frumos, unde să se bucure de acest proiect, cu ajutorul oamenilor. (…) Credem că această situație este temporară și, așa cum îl cunosc pe domnul Bolojan, el are dorința de a face lucruri bune în țara asta. A făcut lucruri minunate la Oradea”, a declarat Neșu, la Antena3 CNN.

Mihai Neșu face apel la autorități pentru revenirea asupra deciziei și pentru asigurarea sprijinului necesar persoanelor cu dizabilități, astfel încât proiectul să poată continua fără impedimente financiare.

Mai multe știri.

Rămas în fotoliu rulant în urmă cu 14 ani și jumătate, Mihai Neșu a transformat tragedia personală într-o misiune pentru alții. Fostul fotbalist a investit 7 milioane de euro, proveniți exclusiv din donații, pentru construirea unui centru de recuperare la marginea orașului Oradea, destinat persoanelor cu dizabilități.

„Toți cei care au participat la proiect ne-au ajutat: cu reduceri, cu manoperă, cu inteligență. Am primit ferestre și uși gratis, în valoare de peste 200.000 de euro. Dacă punem la socoteală și aceste gratuități, mai costa un milion de euro fără ele. Le suntem recunoscători tuturor!”, a spus Neșu, într-un interviu pentru GSP.

Cornelia Mazilu Citește mai multe despre: taxe si impozitepersoane cu dizabilitatimihai nesu


Vezi articolul la: Adevarul

Recent Posts

Recesiune tehnică: Ce înseamnă și cum afectează familiile

România a intrat oficial în recesiune tehnică, confirmă Institutul Național de Statistică vineri, 13 februarie…

8 hours ago

Prognoza meteo ANM până pe 16 martie: ploi și temperaturi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 16 februarie – 16…

8 hours ago

Sorin Grindeanu, atacuri la premier și un avertisment după ce România a intrat în recesiune: „O guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”

Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 10:33 Sorin Grindeanu, atacuri la premier și un avertisment după…

8 hours ago

VIDEO „Nu își vor atinge scopurile”: China reacționează dur după ce CIA a publicat un clip în limba mandarină

Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 10:59 VIDEO „Nu își vor atinge scopurile”: China reacționează dur…

8 hours ago

Părinți care cresc copii rezilienți: Studiu Harvard

Părinții care reușesc să crească copii puternici emoțional, descurcăreți și rezilienți la eșecuri au în…

8 hours ago

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de pensionare a judecătoarei „Mă sună Lia”. Ce pensie va încasa

Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 11:16 Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de pensionare a…

13 hours ago