Ștefan Borcea 1 live Publicat: 29.01.2026 08:01 Ultima actualizare: 29.01.2026 08:01
Cântăreţul american Bruce Springsteen, un critic fervent al preşedintelui SUA, Donald Trump, a lansat miercuri “Streets of Minneapolis”, o melodie în care critică politica anti-imigraţie a preşedintelui republican după moartea a doi americani împuşcaţi de agenţi federali.
Bruce Springsteen FOTO: X
“Am scris această melodie sâmbătă, am înregistrat-o ieri şi o lansez astăzi pentru voi ca răspuns la teroarea de stat care s-a abătut asupra oraşului Minneapolis”, a scris rockerul american pe reţelele sale de socializare.
Minneapolis este epicentrul tensiunilor de la moartea, sâmbătă, a lui Alex Pretti, 37 de ani, ucis de agenţi ai poliţiei americane de frontieră (CBP), la doar câteva săptămâni după decesul în acelaşi oraş a lui Renee Good, mamă a doi copii, împuşcată de un agent al serviciului de imigraţie şi vămi (ICE), scrie Agerpres.
Interpretul piesei “Born in the USA” a anunţat că dedică această melodie “oamenilor din Minneapolis, vecinilor noştri imigranţi nevinovaţi şi în memoria celor două victime”.
Voce a Americii marginalizate de 50 de ani, Bruce Springsteen l-a criticat în repetate rânduri pe Donald Trump şi administraţia sa.
Donald Trump “nu înţelege această ţară, istoria ei şi ce înseamnă să fii cu adevărat american”, a declarat legenda rock americană în timpul campaniei prezidenţiale din 2024.
La rândul său, preşedintele american îl atacă în mod regulat pe Bruce Springsteen, pe care îl consideră “foarte supraevaluat”, la fel cum a atacat şi alte staruri care s-au pronunţat împotriva sa, precum Beyoncé şi Taylor Swift.
Ștefan Borcea Citește mai multe despre: minneapolis
Vezi articolul la: Adevarul
Cancerul rămâne a doua cauză de deces în Uniunea Europeană, iar numărul cazurilor noi continuă…
Discursul secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, susținut la Conferința de Securitate de la…
Sportivii prezenți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina au marcat săptămâna Valentine's Day…
Parchetul din Paris a anunțat sâmbătă că a desemnat magistrați referenți pentru a analiza elementele…
Actualitate sâmbătă, 14 februarie 2026, 23:20 „Doar o coincidență de nume”. Dialog amuzant între premierul…
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 22:28 Ripostă din Guvern la adresa lui Marcel Ciolacu: „România…